fragmente din cartea „Sfînta Mare Muceniţă Eufimia din Calcedon – Sfînta Dogmei Ortodoxe”, îngrijită de Eufemia Toma, carte ce va apărea în cursul acestui an (1)

Istoria şi martiriul Sfintei Eufimia în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (243-313) sunt binecunoscute. În vremea domniei lui Constantin cel Mare a fost construită o mare biserică deasupra mormîntului ei la Calcedon, oraşul în care s-a născut şi a fost torturată pînă la moarte. Numele Sfintei este asociat cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, ţinut în 451, când cei 630 de Părinţi ai Bisericii s-au reunit în Biserica Sfintei Eufimia şi au condamnat erezia monofizită a lui Eutihie.

Se crede că hotărîrile care s-au luat la acest Sinod au legătură cu minunea pe care a săvîrşit-o Sfînta. Tomosul (formula dogmatică) ortodocşilor şi tomosul ereticilor au fost puse împreună în racla unde se găsea trupul Sfintei, aşa încît ea să facă un semn. Cînd racla a fost redeschisă, cei care au ţinut-o au fost martorii unei minuni. Tomosul ereticilor a fost găsit aruncat la picioarele Sfintei, care ţinea în braţe tomosul ortodocşilor. De aceea, iconografia Sfintei reproduce minunea şi muceniţa este cunoscută drept Sfînta Eufimia a dogmei ortodoxe.

Relicvele sfinte au fost mutate la Constantinopol, probabil în secolul al 7-lea, datorită invaziilor persane (608/9, 615, 626) şi au fost aşezate în Biserica ce era situată aproape de hipodrom. De atunci înainte, această Biserică s-a numit Sfînta Eufimia de lângă hipodrom.

În perioada iconoclastă, Constantin V (741-775) a folosit biserica drept închisoare şi a aruncat relicvele Sfintei în mare, de unde au fost găsite de doi pescari, aproape de insula Lemnos. Mai tîrziu, împărăteasa Irina (797-802) a restaurat biserica şi a adus din Lemnos relicvele Sfintei.

Un călător anonim din 1190 a văzut şi a descris moaştele care se aflau în Biserica din apropierea hipodromului.

În 1350 Antonie al Novgorodului s-a închinat şi s-a rugat la moaştele Sfintei, care sunt menţionate şi de către un pelerin rus între anii 1424-34.

După ocuparea Constantinopolului de către catolici, un număr mare de mănăstiri din Europa occidentală au pretins că deţin relicve ale Sfintei Eufimia.

Un sigiliu al unui conducător, menţionat de bizantinologul rus N.P.Likhacev, şi trei documente ale Patriarhiei Ecumenice fac referire la această biserică. Ziua în care se face pomenirea Sfintei este 16 septembrie, în timp ce minunea, care s-a petrecut la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, este prăznuită în 11 iulie.

În anul 1454, la scurt timp după căderea Constantinopolului, patriarhul Ghenadie II Scolaricul a mutat relicvele Sfintei la Biserica Patriarhală. De atunci, rămăşiţele pămînteşti ale Sfintei Eufimia au urmat destinul rătăcitor al Patriarhatului Ecumenic.

Astăzi ceea ce a mai rămas din Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe constituie mîndria şi gloria de altădată.

În 8 iulie 1704 patriarhul Gabriel III al Calcedonului a dat un apodeixis (un edict) către creştinii din Constantinopol, prin care impunea ca ziua prăznuirii Sfintei Eufimia să fie celebrată anual cu o procesiune în jurul moaştelor ei sfinte, care îşi au locul în mijlocul bisericii patriarhale.

În urma săpăturilor arheologice din 1942, conduse de A.M.Schneider şi cu ajutorul Şcolii Germane de Arheologie a fost scoasă la lumină biserica Sfintei Eufimia „aproape de hipodrom şi nu departe de Marele Palat”. Situl arheologic, menţionat în sursele şi manuscrisele mai vechi (Cod. Marea Lavră, Muntele Atos), era cunoscut în perioada bizantină ca „Palatul lui Antioh”.

Schiţe cu Palatul lui Antioh, situat în apropierea hipodromului în Constantinopol, palat care în secolul VI a fost transformat în Biserica Sfintei Eufimia